Ultimele zile ale anului 2019 se apropie cu pași grăbiți. Știm cu toții cât de mult alergăm și ne străduim să-i facem pe ceilalți fericiți. În goana după cadouri, după ultimele cumpărături și printre listele cu meniul de sărbători, uităm de noi, de ce ne dorim cu adevărat. Ne preocupăm atât de mult să-i facem fericiți pe ceilalți încât uităm să ne bucurăm de magia ultimelor zile ale acestui an.

Acesta este motivul pentru care îți propun ca această Seară Pozitivă să fie una a sufletului tău, să fie una dedicată doar ție, uitând pentru două ore de lista pe care o mai ai de dus la bun sfârșit.

Sunt Delia Danea și te invit cu drag la o seară magică, în care să-și dai întâlnire cu tine, cu tot ce ți-a oferit anul 2019 și îți ofer instrument de lucru inedit pentru a păși în anul 2020: "Agenda de vise și poftă de viață" primul meu produs ce abia a ieșit de la tipar.

Va fi o seară inedită cu multe surprize și daruri de suflet!

Vă aștept cu drag și bucurie!

Data: 3 decembrie 2019, ora 18:00 - 20:00

Locația: Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu", Bld. Transilvania, Nr. 3, Et. 1

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanții sunt invitați să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare și susținerea acestui proiect dedicat comunității sătmărene.

Setează-ți intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine.