Seri pozitive » SERILE DIN BUCURESTI » Designul cromatic si armonizarea energiilor casei
Armonizarea energetica este este una dintre metodele prin care se echilibreaza energia unui loc prin intermediul remediilor feng-shui care sunt strans legate de simboluri, forme, culori dar si metode de purificare a unui loc.
Geo Pana, invitata acestei Seri Pozitive ne propune o intalnire în care vom primi mai multe clarificari legate de armonizarea energetică.
Geo Pana spune despre ea: " Când mă gândesc la cum sunt, la ce fac, la ce îmi place şi la cum mă comport, îmi dau seama cât de mult au contat alegerile pe care le-am făcut în viaţă şi cred cu tarie că toate căderile, situaţiile în care a trebuit să-mi adun forţele şi să fac schimbări radicale şi toate luptele în care am dus bătălia eu în faţă cu mine, m-au făcut să fiu Eu în orice situaţie, să învăţ a râde, a dansa, a trăi şi a mă bucură de prezent.
Atât studiile pe care le-am făcut, (Litere şi Limbi Străine), cursurile de formare în resurse umane, ca trainer, ca Public Speaker, ca maestru reiki, ca specialist in comunicare, ca Life Coach , ca si consilier feng-shui cât şi dezvoltarea mea personală şi spirituală, m-au susţinut în devenirea mea ca om ce iubeşte oamenii şi îi susţine prin crearea proiectului "Bine PentruTine" care impartaseste cunoasterea si experienta mea.
Iubesc viata si zambetul, acestea fiindu-mi sprijin real in deschiderea spre viitor."
Mai multe aici: http://www.binepentrutine.ro/trainer.html si FB https://www.facebook.com/geopana?fref=ts
Beneficiile participarii la această Seara pozitiva sunt:
Data: 7 IUNIE 2016 ora 19.00 - 21.00
Locația: Fitoceainaria San The SanThe Fitoceainarie, str. Lipscani, nr. 104
PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ti intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine.
Înscrieri aici: