Puține sunt școlile care chiar înțeleg diferența dintre toleranță și acceptare și își formează profesorii în acest sens. Noi, ca părinți, trebuie să înțelegem un lucru foarte important din acest punct de vedere: faptul că un om e profesor nu înseamnă că este pregătit să integreze școlar orice copil.

Profesorul este, în fapt, ca orice om. Are o educație, învață niște lucruri, este certificat să aibă o meserie. Ca să aibă aptitudini în plus, o educație suplimentară, trebuie să i se ofere informațiile și metodologiile necesare.

Astfel, am aflat și eu că, momentan, rămâne de datoria noastră, ca părinți, să ajutăm profesorul să învețe cum să ne învețe copilul. Altă soluție. Noi știm cel mai bine ce are nevoie copilul nostru. Nu ne costă nimic să îi oferim ajutor profesorului, dacă și profesorul este dispus să învețe. Dacă profesorul nu este dispus, clar, copilul trebuie mutat în altă parte, însă numai atunci când nu există nicio soluție.

Vă propun să discutăm și să învățăm câteva tehnici simple de management colectiv și nu numai. Să vorbim despre lucruri pe bune, dar să și punem în practică câteva intrumente pentru ca micuții nostri școlari să iubească să meargă la scoală.

Sunt Nicoleta Mariana Orlea fost jurnalist și om de marketing, iar din 2016 sunt Fundraising Manager în cadrul Asociației Autism Voice. Sunt mamă de copil cu autism, dar și de copil tipic, iar scopul meu este să construiesc relații pe termen lung și să las în urma mea o societate mai incluzivă, acceptantă a dizabilităților, dar și mai educată din punct de vedere civic.

“Dă-i unui om un peşte şi îl vei hrăni o zi. Arată-i cum să pescuiască şi îl vei hrăni pe tot restul vieţii lui.”

Stephen R. Covey

Data: 19 Noiembrie 2019, ora 19:00 - 21:00

Locație: Ok Center Bucuresti, Strada Traian, Nr. 1

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanții sunt invitați să lase o DONAȚIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ți intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine!